Ascultă
Pauză
Aventurile șoricelului Jerry
Acum ceva vreme exista un șoricel, pe numele său
Jerry, care deși avea spatele strâmb iar mâinile și
picioarele nu arătau la fel ca la ceilalți șoricei era plin de
energie și simțea că poate cuceri pământul. Jerry avea
niște ochișori mici și curioși, blăniță lucioasă maronie, un
năsuc mic negru și niște mustăți lungi. Deși nu reușea
mereu să fie așa rapid cum își dorea, era tare ambițios și
nu se lăsa intimidat de nimeni. În plus, Jerry era și tare
generos și mereu căuta soluții să ajute pe toată lumea. În
aventurile sale îl avea camarad de nădejde chiar pe fratele
său, Andi, care îl însoțea pretutindeni.
Împreună făceau o echipă fantastică și mereu reușeau
să își ducă planurile la bun sfârșit. Jerry și Andi erau doi
șoricei descurcăreți, care își propuseseră un plan măreț.
– Andi, știi ce m-am gândit eu? zise Jerry într-o zi.
– Vai, Jerry, oare ce idei trăsnite ți-au mai trecut azi
prin minte?
– Eu zic, că noi, ar trebui să ne împrietenim cu pisica.
– Cu piiisica….noi doi, prieteni???? Tu ești sigur?
– Păi, ai văzut și tu Andi, pisica asta nu vrea sa ne mănânce. Ea e așa răsfățată de stăpânii ei, mănâncă doar delicatese, doar nu crezi că și-ar murdări boticul cu doi șoricei ca noi.
– Și cu ce ne-ar ajuta să fim noi prietenii pisicii? spuse Andi, ușor nedumerit.
– Eu îmi doresc să fim prieteni cu toții, prietenia nu ar trebui să aibă limite și cred ca ar fi distractiv să petrecem timp împreună. Împărtășim idei și învățăm lucruri noi, unii de la alții.
Așa că cei doi frați se puseră pe treabă. Pisica Zizi era mai mereu deranjată de câinele vecinilor care printr-o spărtură a gardului reușea să ajungă uneori în curtea stăpânilor lui Zizi iar asta îi crea pisicii un real disconfort. Îi deranja somnul, spălatul și ora mesei.
Jerry veni cu idea să creeze o capcană pentru cățel și astfel data viitoare când mai intră în curte să nu mai poată rămâne. Zis și făcut, Jerry și Andi au întins o sârmă cu țepi și au așteptat să intre câinele dar dintr-o dată au auzit un strigăt puternic de durere care și pe Zizi au făcut-o atentă. Zizi veni repede la gard și văzu cum câinele fugea speriat iar apoi îi zări pe Jerry si Andi.
– Vă mulțumesc de ajutor, șoriceilor! De acum, voi avea liniște. Dar de ce m-ati ajutat?
– Cu plăcere Zizi. Eu sunt Jerry iar el e Andi, fratele
meu. Păi stii, dacă tot împărțim aceeași curte mă gândeam
că ar fi bine să fim prieteni. Ce zici, ai vrea?
– Ooo, ce propunere drăguță. Sigur că aș vrea. Și
puteți sta liniștiți, nu mănânc șoricei că sunt alergică.
Următorul lor plan este de a se împrieteni și cu cățelul
pentru că prietenia nu are limite și au înțeles că mereu putem să ne împrietenim și cu cei care sunt diferiți față de noi.
