Ascultă
Pauză
Curajosul Bobiță
Micuțul Bobiță era un cățeluș gri, pufos și tare jucăuș. Însă nu era ca restul cățelușilor, deoarece nu își putea folosi picioarele din spate. Bobiță și-ar fi dorit să se zbenguie și să alerge toată ziua, însă, din nefericire, nu putea. Acest lucru îl întrista tare iar, din păcate, nici ceilalți cățeluși nu îl acceptau prea ușor în grupul lor, pentru că era mai lent, se deplasa greu și rămânea mereu în urmă.
– Tu nu poți să vii cu noi! îi spune Max lui Bobiță. Mereu cand te joci cu noi rămâi în spate și trebuie să așteptăm după tine..
– Te rog, Max, fii bun și înțelegător și primește-mă și pe
mine în grupul vostru. Mă voi strădui să fiu cât mai rapid!
Așa mult vreau și eu să mă joc cu voi….
– Nu se poate, Bobiță. Fă-te bine și când vei fi ca noi, vei
putea veni.
Însă ce nu înțelegea Max era că Bobiță ar fi vrut să fie
și el ca toți cățeii, să își poată folosi toate picioarele și să
alerge toată ziua. Bobiță se simțea tare singur și izolat.
Zilele lui treceau la fel, stătea singurel și scormonea prin
grădină. Cum tot căuta el una-alta, dintr-o dată dă bot în
bot cu un alt cățelus singuratic.
– Pe tine cum te cheamă? întrebă Bobiță.
– Titi, mă numesc.- Și de ce stai singurel, Titi?
– Am suferit un accident și șchiopătez tare iar, pentru că nu sunt destul de rapid, nimeni nu mă primește la joacă.
– Pe tine cum te cheamă? întrebă Bobiță.
– Titi, mă numesc.- Și de ce stai singurel, Titi?
– Am suferit un accident și șchiopătez tare iar, pentru că nu sunt destul de rapid, nimeni nu mă primește la joacă.
– Păi și eu sunt așa, uite mi-am creat un sistem cu care
mă deplasez, căci nu pot să îmi folosesc picioarele din
spate.
– Atunci hai să ne jucăm împreună!
Cei doi prieteni se simțeau așa bine împreună, glumind
și râzând încât au trezit curiozitatea celorlalți cățeluși și
atunci au venit și ei să vadă ce se întâmplă.
Amândoi au înțeles cât este de important să incluzi
persoane, indiferent de modul în care sunt și să-i inspiri și
pe restul să facă la fel!