Ascultă
Pauză
Fetița cu codițe
Era o fetiță pe numele ei Cătălina, tare prietenoasă și zglobie. Îi plăcea să se joace și să-și facă prieteni. Ea avea o bunicuță grijulie și plină de iubire.
Bunicuța îi pregătea Cătălinei mâncarea preferată, o învăța să spună rugăciuni, îi cosea hainele și îi împletea codițele. Împreună erau tare fericite, însă Cătălina își dorea din tot sufletul să petreacă timp și cu mămica ei. Însă mama era rece și distantă, mereu ocupată. Nu oferea nici pupici, nici îmbrățișări, nu îi pregătea mâncarea preferată și aproape întotdeauna părea nervoasă.
Așa a aflat Cătălina, într-o bună dimineață, că trebuie să-și strângă cele câteva hăinuțe pe care le are și că urmează să plece la orfelinat.
– Eu nu am timp să stau cu tine, tu mereu ceri atenție și ai tot felul de nevoi, îi spuse mama cu voce rece.
– Dar eu vreau să rămân cu bunica, ea mă iubește și are grijă de mine. Te rog mama!
Din păcate, mama nu a putut fi convinsă, inimioara Cătălinei parcă se spărsese în bucățele, atât de tare durea…
A trecut timpul și Cătălina a crescut. A depășit multe
greutăți, dar a reușit prin multă muncă să se descurce
singură în viață. Chiar a început și să joace handbal de
performanță. Acolo se simțea inclusă într-un grup, în
echipă, și asta îi aducea multă bucurie.
Cu fetele de la handbal se simțea ca între prietene, mereu după antrenamente mâncau înghețată și făceau glume
împreună. Cătălina era foarte harnică și muncea într-o
fabrică.
Trebuia să mute, să împingă și să ridice lucruri
grele, iar asta avea să îi facă rău sănătății.
Așa a descoperit într-o dimineață că o doare foarte tare spatele și că nu se poate ridica din pat. Atunci a mers la medic și după ce medicul o consultă și îi făcu analize, a anunțat-o că nu va mai putea ridica greutăți și nici handbal nu va mai putea juca, dar va trebui să aibe grijă de spatele ei.
Cătălina simți din nou o mare dezamăgire și parcă toate planurile ei pentru viitor s-au oprit pe loc.
Astfel s-a pregătit să meargă și să le anunțe pe fetele din
echipa de handbal vestea cea rea.
– Fetelor, azi am venit să îmi iau rămas bun, din păcate
eu nu voi mai putea juca handbal cu voi. Mă doare foarte
tare spatele și medicul mi-a spus ca nu mai am voie să fac
efort. Știu ca nu vă mai sunt de folos, dar am venit să vă
salut! spuse fata cu vocea tremurândă și lacrimi pe obraji.
Atunci fetele s-au grupat în jurul ei și au strâns-o în
brațe.
– Cătălina, tu ești prietena noastră și chiar dacă nu vei
mai putea juca handbal noi te așteptăm oricând vrei să ne
faci galerie și, desigur, după meci să mergem împreună să
mâncăm înghețată.
Așa a înțeles Cătălina că prietenii există cu adevărat și că ei nu te vor lăsa deoparte la greu, chiar dacă
tu nu mai poți să faci aceleași activități ca ei.